Bilanțul CEO, măsluit. Certificatele CO2, scoase din contabilitate

0
772

Conducerea Complexului Energetic Oltenia este acuzată că a măsluit bilanțul companiei, pentru primele șase luni ale anului. Certificatele CO2 nu sunt înregistrate în contabilitate, susține deputatul PNL, Dan Vâlceanu, pentru a nu raporta pierderi.

Șefii Complexului Oltenia sunt acuzați de inginerii contabile, pentru a cosmetiza bilanțul pe prima jumătate a anului. Deputatul PNL, Dan Vâlceanu, susține că balanța pe șase luni a fost făcută fără certificatele de CO2, astfel încât compania să nu iasă pe pierdere. „Nu au înregistrat în contabilitate nici măcar o părticică dintr-un certificat de CO2. Cheltuielile cu certificatele de CO2 nu există în contabilitatea CEO până în luna a șasea, mă refer la cele pentru anul 2019. Ai două variante: ori să le cumperi și înregistrezi cheltuiala, ori să constitui provizion și atunci, sumele vin pe cheltuială, pe costuri. Dar nu au înregistrat absolut nimic și vor să vină în fața oamenilor, să spune: nu, domn e, uitați, profit, pentru că oamenii nu știu. Deci până în acest moment nu este achiziționat sau provizionat nici măcar un certificat. Se va întâmpla exact ca anul trecut: la șase luni, profit, la sfârșitul anului, miliarde pierdere. Și la CEO se întâmplă exact ce se întâmplă la nivel național, cu bugetul: ne flutură date false și încearcă să manipuleze oamenii, că lucrurile merg bine, să stea liniștiți, e ca la FNI: dormiți liniștiți”, a declarat Dan Vîlceanu, într-o conferință de presă, în care a prezentat balanța CEO, pentru prima jumătate a anului.

Actele contabile, pe care conducerea companiei se pregătește să le lanseze public, raportează un fals profit, de 188 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here