Accident la Mănăstirea Lainici. O mașină răsturnată, 5 răniți

0
526

Cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier, ce s-a petrecut în apropierea Mănăstirii Lainici, de pe Defileul Jiului. În urma impactului între două autoturisme, unul dintre acestea s-a răsturnat. Cele cinci persoane aflate în interior au suferit leziuni și au fost transportate la Spitalul Petroșani. Alte trei persoane, care se aflau în al doilea autoturism implicat în accident, au refuzat internarea. ”În jurul orei 12:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului, în zona Lainici, în care au fost implicate 2 autovehicule.
La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, 2 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Hunedoara și o ambulanță din cadrul SAJ Hunedoara, echipajele de intervenție au constatat că în urma impactului unul dintre autovehicule s-a răsturnat, iar cei 5 ocupanți ai autovehiculului au suferit leziuni. Victimele au fost conștiente, cooperante, le-a fost acordat primul ajutor calificat la fata locului, iar ulterior au fost transportate la spitalul din Petroșani.
Alte 3 persoane, care se aflau in celălalt autovehicul au fost asistate medical la fața locului, dar au refuzat să fie transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here