Ajutor de restructurare pentru Complexul Oltenia, de 2,7 miliarde euro, aprobat de Comisia Europeană

0
1747

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia, în valoare de 2,7 miliarde de euro. Anunțul a fost publicat în această seară, pe site-ul CE. „Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societății de energie electrică Complexul Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde EUR (13,15 miliarde RON). Măsura va permite societății să își finanțeze planul de restructurare și să își restabilească viabilitatea pe termen lung.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Planul de restructurare prezentat de România și ajutorul pentru sprijinirea acestuia vor asigura restabilirea viabilității pe termen lung a CE Oltenia fără a fi necesară continuarea acordării de ajutor de stat. Sprijinul public este însoțit de garanții pentru a asigura că denaturările concurenței care s-ar putea produce sunt reduse la minimum și că măsurile vor sprijini obiectivele de decarbonizare ale UE, în concordanță cu Pactul verde european”, arată sursa citată.

În februarie 2021, Complexul Oltenia a făcut obiectul unei investigații a Comisiei Europene, care a evaluat dacă planul de restructurare prezentat de România la 4 decembrie 2020 și măsurile de ajutor de restructurare aferente, menite să îl sprijine, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat, concluzia fiind favorabilă companiei din Oltenia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here