Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat astăzi, definitiv, în dosarul de luare de mită deschis în plină pandemie, la Ionești, vizând „vaccinările fictive” anti-COVID. Instanța a menținut condamnarea de șapte ani de închisoare cu executare pentru asistenta medicală, care fusese trimisă în judecată alături de un bărbat din Novaci, acuzat că aducea persoane care plăteau pentru obținerea unor certificate false de vaccinare.
Curtea de Apel a modificat parțial sentința pronunțată anterior de Tribunalul Gorj, restrângând măsura sechestrului asigurător instituit în dosar. Instanța a dispus ca sechestrul să rămână valabil doar până la concurența sumei de 54.350 de lei, reprezentând suma confiscată și cheltuielile judiciare.
Florentina Uță (57 de ani) nu și-a recunoscut faptele pe parcursul procesului, însă decizia Curții de Apel este definitivă. Femeia, care în prezent lucra ca asistent personal al unei persoane cu handicap în Ionești, urmează să fie ridicată de la domiciliu și încarcerată la Penitenciarul Târgu Jiu. Aistenta a fost reținută în noiembrie 2021, într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-COVID-19. În aprilie 2024, Tribunalul Gorj a condamnat-o la șapte ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și fals informatic în formă continuată, precum și la interzicerea exercitării profesiei pentru o perioadă de cinci ani.
Potrivit anchetatorilor, asistenta a primit bani de la zeci de persoane pentru a le trece fictiv în sistem ca fiind vaccinate, fără administrarea serului, în total 49 de acte materiale fiind reținute în sarcina sa. Femeia a fost ridicată în această după amiază de polițiști și dusă la Penitenciarul Târgu Jiu, unde își va ispăși pedeapsa.

















