Doi soți din județul Dâmbovița și o femeie din Constanța sunt acuzați că au șantajat mai multe persoane și le-ar fi cerut bani, pentru a nu publica imagini compromițătoare. Potrivit polițiștilor, cei doi soți au postat anunțuri pe site-uri matrimoniale și atrăgeau persoane interesate de servicii online. După ce le înregistrau în ipostaze intime, le amenințau că vor face publice imaginile dacă nu plătesc diferite sume de bani.
Printre victime se numără și un bărbat de 37 de ani din Lelești, care ar fi fost obligat să le transfere 29.500 de lei. Anchetatorii au stabilit că aceeași metodă a fost folosită și în cazul altor șase persoane, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 320.000 de lei.
Mai mult, oamenii legii susțin că cei doi soți și-au continuat activitatea infracțională chiar și după ce au ajuns în închisoare, cu ajutorul unei femei de 29 de ani din județul Constanța. Aceasta ar fi contribuit la amenințarea a două victime, de la care au fost obținute sume cuprinse între 10.000 și 85.000 de lei. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore.
















