Bejinaru: „PSD mărește tarifele pentru apă și canal, ca hoții”

1
566

Viceprimarul din Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, acuză conducerea ADIA, că s-a folosit de primarii PSD din județ, ca să majoreze tarifele pentru apă și canalizare. Creșterea prețului la aceste utilități a fost contestată în instanță și câștigată de Primăria Târgu Jiu, iar sociatatea de distribuție, Aparegio, obligată să restituie sumele încasate de la cetățenii municipiului, considerând că majorarea s-a făcut ilegal. Azi, vicele liberal, care reprezintă primăria în ADIA, a anunțat pe pagina de socializare, că reprezentanții asociației au pus la cale creșterea tarifelor în toate localitățile din județ, iar pentru asta au convocat toți primarii, dintre care doar cei ai PSD au fost de acord cu majorările. Conducerea societății Aparegio, al cărei director este pensionarul Traian Pătrășcoiu, a solicitat în mod frecvent, ca tarifele să fie mărite. Viceprimarul Bejinaru susține că majorările sunt făcute, pentru a acoperi cheltuielile de personal, la Aparegio fiind făcute sute de angajări, în mod clientelar, în ultimii ani. „PSD mărește tarifele pentru apă și canal, ca hoții. Conducerea PSD a ADIA a stabilit o ședință, în care convocarea s-a făcut în bătaie de joc. În mailul trimis, prin care mă cheamă la ședință, reprezentanții ADIA nu au anunțat nici ora, nici locul de desfășurare a întâlnirii. Materialele pentru subiectele supuse aprobării au fost trimise doar unora dintre participanți, eu le-am văzut abia în timpul ședinței, nicidecum să le pot analiza. Motivul pentru care PSD-ul a organizat simulacrul de ședință a fost acela de a majora tarifele pentru apă și canal, în tot județul, pentru operatorul APAREGIO, înțesat de pile. Toți primarii PSD au votat pentru măririle propuse de ADIA. Atât eu, reprezentând Primăria Târgu Jiu, cât și colegii mei primari PNL am votat împotriva majorărilor. Sper ca primarii PSD să-și asume faptul că îi împovărează pe oameni, în plină iarnă, cu cheltuieli suplimentare, generate de majorarea tarifelor la apă și canalizare”, a anunțat Bogdan Bejinaru, după ședința cu scântei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here