Ce transmit șefii CE Oltenia, angajaților care protestează pentru tichetele de masă. Comunicatul emis de companie

0
1687

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a transmis un comunicat, după protestele din cariere și anunță că face demersuri pentru acordarea tichetelor de masă, acestea fiind și motivul nemulțumirilor salariaților. Conducerea CEO susține că memorandumul, prin care societatea solicită exceptarea de la prevederile Legii nr. 296/2023, ce limitează acordarea unor beneficii salariale, printre care și tichetele de masă, va intra în ședința de guvern, de săptămâna viitoare. Conform comunicatului emis de CEO, documentul se află pe circuitul de avizare, fiind trimis de Ministerul Energiei, la Ministerul de Finanțe.

”Având în vedere rolul strategic al societății în asigurarea securității energetice naționale, precum și necesitatea menținerii unui climat social stabil pentru angajați, a fost elaborat un Memorandum privind exceptarea societății de la aplicarea prevederilor art. XL și art. XLI din Legea nr. 296/2023, în vederea acordării de tichete de masă pentru toți salariații Complexului Energetic Oltenia.
Memorandumul a fost transmis de către Ministerul Energiei Ministerului Finanțelor, pentru avizare. După parcurgerea circuitului de avizare, documentul urmează să fie înaintat spre analiză și aprobare în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. Societatea va continua să acționeze responsabil pentru protejarea drepturilor angajaților și pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității”, au transmis reprezentanții Complexului Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here