Cer Guvernului să renegocieze cu Comisia Europeană pactul de renunțare la cărbune

0
1188

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere guvernanților să renegocieze condițiile deja asumate cu Comisia Europeană, privind decarbonarea. Reprezentanții AUR au emis un comunicat în acest sens, apreciind obligațiile asumate de România, ca fiind prea ambițioase. „AUR cere renegocierea cu Comisia Europeană a Pactului Ecologic (Green Deal). Actualele ținte de decarbonizare, respectiv reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în 2030 și „net zero” în 2050, sunt prea ambițioase pentru România. Avem nevoie de perioade de tranziție mai generoase. Polonia de pildă cere 2060. Considerăm prematură renunțarea prea rapidă la sectorul carbonifer, așa cum a fost agreată de guvernanții români cu Comisia”, este opinia exprimată de liderii AUR.

În comunicatul emis, reprezentanții noului partid parlamentar susțin crearea de grupuri de producție pe gaze.  „AUR consideră că România are nevoie de circa 2500 megawați capacități noi pe gaze naturale. Aceste centrale noi se pot crea cu fonduri europene din Mecanismul de Redresare și Reziliență și Fondurile de Coeziune pe 2021-2027. Apreciem că circa 3-4 miliarde euro se pot aloca în acest scop din banii europeni. Și companii românești precum Hidroelectrica și Romgaz pot face în acest sens investiții care ar fi extrem de rentabile”, se arată în comunicatul AUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here