Decizia privind majorarea pensiilor și salariilor profesorilor, amânată de Curtea Constituțională, până după alegeri

0
610

Curtea Constituțională a amânat luarea unei decizii, în ceea ce privește sesizarea pentru textul de mărire cu 40% a pensiilor și de majorare a salariilor profesorilor. Judecătorii CCR au stabilit data de 13 ianuarie, pentru pronunțare. Guvernul a sesizat Curtea, după ce Parlamentul a modificat procentul din ordonanța privind rectificarea bugetară, de la 14, la 40 deprocente. Guvernanții au motivat că „Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”.
De asemeni, Guvernul a motivat că nu au fost identificate clar sursele de finanțare pentru majorările propuse de parlamentari.
„Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei, aşa cum a modificat legiuitorul, împreună cu majorarea salariilor profesorilor ar presupune un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB, şi de 34,3 miliarde de lei în anul 2021, reprezentând 3,05 % din PIB. Însă execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini”, a fost motivarea Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here