Conducerea Penitenciarului Târgu Jiu a fost înlocuită, în contextul anchetei disciplinare cauzate de o breşă de securitate informatică, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Directorul unităţii şi directorul adjunct au fost înlocuiți. ANP a mai transmis că actele de constatare au fost înaintate Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, în vederea continuării cercetărilor.
Conducerea Penitenciarului Târgu Jiu a fost schimbată după izbucnirea unui scandal, săptămâna trecută, privind o breșă de securitate informatică, ce a permis unui deținut să acceseze ilegal sistemul intern al instituției, au anunțat luni reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit surselor oficiale, un deținut încarcerat la Târgu Jiu ar fi reușit să pătrundă în sistemul informatic al unității și să-l folosească timp de peste 300 de ore, având acces la date privind pedepsele, drepturile și programul de vizite al altor persoane private de libertate. În unele cazuri, ar fi intervenit inclusiv asupra conturilor financiare ale acestora, redirecționând sume de bani către alți beneficiari. În urma verificărilor derulate de Corpul de Control al ANP, s-a dispus înlocuirea directorului Penitenciarului Târgu Jiu și a directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, măsură considerată necesară în contextul „deficiențelor majore de management și control”. „Verificările interne au evidențiat o serie de nereguli grave, inclusiv atribuirea nejustificată de drepturi de acces în sistem, folosirea de conturi comune, comunicarea parolelor de logare și neglijență din partea personalului cu responsabilități în domeniul securității informatice”, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat oficial.
ANP a anunțat că va demara un audit complet al sistemelor informatice din toate unitățile de detenție și că va implementa măsuri suplimentare de securitate cibernetică. „Prioritatea este restabilirea încrederii în siguranța sistemului penitenciar. Vom introduce protocoale stricte privind accesul utilizatorilor și actualizarea permanentă a parolelor, pentru a preveni incidente similare”, au transmis reprezentanții instituției.
Breșa informatică de la Penitenciarul Târgu Jiu este considerată una dintre cele mai grave din sistemul penitenciar românesc din ultimii ani. Cazul a atras atenția autorităților centrale, iar Ministerul Justiției a cerut o analiză detaliată a modului în care sunt protejate datele și infrastructura IT din toate penitenciarele aflate în subordinea ANP.

















