Dosarele de pensionare ale minerilor NU pot fi soluționate. Nu există aplicație informatică

0
5002

Dosarele depuse de angajații Complexului Energetic Oltenia la casa de pensii, în baza noii legi a pensionării, inițiate de PSD, nu pot fi soluționate. Casele de pensii nu au aplicația informatică, necesară calculărilor, conform noilor prevederi legislative, motiv pentru care solicitările rămân în așteptare. Sistemul informatic trebuie achiziționat de Casa Națională de Pensii, care nu a finalizat încă procedura, după care urmează a fi transmisă caselor județene de pensii, pentru a putea soluționa dosarele depuse.

În plus, noile adeverințe, prin care angajatorul, respectiv Complexul Energetic Oltenia, asimilează grupele I și II, în condiții speciale, nu au ajuns nici ele la dosarele salariaților sau foștilor salariați, care au cerut recalculări de pensii.

Cea de a doua lege a fost dată în luna aprilie, după ce o altă lege, 197/2021, care prevede reducerea vârstei de pensionare, la 52 de ani, pentru angajații din domeniile minier și energetic, cu o vechime de 25 de ani, a rămas blocată la aplicare, din cauza interpretării date de casa de pensii. Noul act normativ nu ajută, însă, angajații Complexului Oltenia, decât în mică măsură, asimilând condițiile de dinainte de 2001. „Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin.(1) lit.i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”, arată legea adoptată în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here