Două eleve au fost bătute cu pumnii și picioarele, de alte două colege. Agresiunea a avut loc luni, într-un magazin din Bumbești Jiu. Una dintre fete a ajuns la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru loviri sau alte violențe. ”La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că o tânără de 17 ani, din comuna Crasna și alta de 16 ani, din orașul Bumbești Jiu, după finalizarea orelor de curs, în timp se aflau în afara unității de învățământ, într-o încăpere aparținând unui magazin alimentar din localitate, pe fondul unor discuții mai vechi, au fost agresate fizic cu pumnii și picioarele, în zona abdomenului și a feței de alte două tinere, ambele de 16 ani, una din municipiul Vulcan, județul Hunedoara și cealaltă din orașul Bumbești Jiu. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că, una dintre cele două presupuse agresoare ar fi lovit-o pe una dintre victime, în zona arcadei, cu un recipient odorizant, provocându-i o echimoză minoră. Tânăra de 16 ani, victimă a agresiunii, a solicitat efectuarea de investigații medicale și a fost transportată la spital, de un echipaj al ambulanței”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Acasă De ultim moment Eleve bătute cu pumnii și picioarele, de colege. Scandalul, într-un magazin din...
Ce dezgroapă PFS
Hoteluri în loc de fabrici. Cum se risipesc banii europeni, cu...
Programul de Tranziție Justă (PTJ), prin care au fost anunțate alocări de peste 537 milioane de euro în Gorj, pentru finanțarea de investiții care...
De-a valma!
EXCLUSIV | Controlul judiciar al primarului din Drăguțești, desființat de instanță....
Magistrații au revocat controlul judiciar, dispus de procurori în cazul primarului din Drăguțești, într-un dosar ce pare că vrea să puncteze mai mult la...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
Virgil Popescu anunță „dezvăluiri despre jaful de la Gorj”, după afirmația...
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a reacționat public, după ce liderul AUR, George Simion, a declarat la o dezbatere a partidului, la Târgu...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...

















