EXCLUSIV! Fosta primăriță din Turceni va fi promovată prefect. Bode îi deschide calea lui Iordache, spre șefia PNL Gorj

0
4739

Fosta primăriță a orașului Turceni, care și-a dat demisia în urmă cu o lună, este „în cărți” pentru calitatea de prefect al județului Gorj, un ordin de numire va fi semnat mâine. Cristina Cilibiu își motiva renunțarea la primărie, prin faptul că are nevoie de liniște și vrea să petreacă mai mult timp cu familia. „A venit timpul să aleg liniștea, sănătatea și familia ca prioritate în viață”, este mesajul postat de Cilibiu, în data de 9 august, când a renunțat la funcția de primar și și-a dat demisia și din PNL.
Fără să facă pauză, cum lăsa să se înțeleagă, Cristina Cilibiu s-a angajat imediat la Consiliul Județean, unde a fost preluată prin transfer, cu avizul șefilor PSD ai instituției. De altfel, Cilibiu a fost membru al PSD, până la ultimele alegeri, când a făcut jocurile cumnatului ei, Ion Iordache, pentru a-l ajuta să iasă parlamentar. Iordache a mers în 2020, cu primarul din Turceni și alți câțiva edili din zonă, la ușa PNL. Aleșii au fost folosiți într-un troc cu liberalii, care, la schimb, i-au oferit prima poziție pe lista de Senat. Primăria condusă de cumnata senatorului a avut numeroase contracte cu firmele „de casă” ale lui Iordache, în ultimii ani.
Ciucă provoacă scandal în PNL Gorj, Bode îl aduce pe „salvatorul” Iordache
Pe ordinea de zi a viitoarei ședințe de guvern, este și numirea Cristinei Cilibiu, în calitatea de prefect al județului Gorj, odată cu eliberarea din funcție a lui Marcel Iacobescu. În acest fel, liberalii gorjeni, băgați într-un război intern, creat chiar de șefii de la centru, rămân fără postul de prefect, obținut pe schema politică aplicată în alianță. În urma negocierilor, PSD a obținut cele două posturi de subprefect, iar PNL, pe cel de prefect, în județul Gorj. Mutarea girată de liderul Nicolae Ciucă, care întreține scandalul în organizația gorjeană, îi lasă pe liberali și fără calitatea de prefect, care ajunge în mâna lui Ion Iordache, ca garanție că va fi susținut pentru funcția de președinte al PNL Gorj. Senatorul care a dat bir cu fugiții, după primul an de mandat, este girat de Lucian Bode, ministru de Interne, la care a găsit „deschidere”.
Promovarea fostei primărițe coincide cu pregătirea lui Ion Iordache, pentru a prelua șefia PNL Gorj. Senatorul, intrat în PNL chiar în preajma ultimelor alegeri parlamentare, și-a dat demisia din partid, plecând la formațiunea nou înființată de Ludovic Orban.
În ultima jumătate de an, Iordache a încercat diverse strategii, pentru a ajunge președinte la PNL Gorj, după ce Dan Vîlceanu a intrat în dizgrațiile actualilor șefi de la București, odată cu Florin Cîțu, echipa lui Nicolae Ciucă încercând să-i tragă pe linie moartă pe cei doi. Conștient că partidul lui Orban nu are șanse de accedere în Parlament, Iordache a început să-și facă loc spre șefii PNL, pentru a-i convinge să-i elibereze calea pentru conducerea organizației de la Gorj. Senatorul vrea să-și mai asigure un mandat în Parlament și să dețină controlul funcțiilor, pe care partidul le operează la nivelul județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here