EXCLUSIV. Plic cu bani, găsit între actele de urbanism, la Primăria Bâlteni. Dosar penal pentru mită

0
379

Un plic cu bani, găsit între actele dintr-un dosar de urbanism, a adus poliția și procurorii, la Primăria Bâlteni. Polițiști și reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au făcut cercetări, ore bune, în sediul instituției, pentru a stabili cine a pus plicul cu bani, între documentele respective. Oamenii legii au fost chemați, săptămâna trecută, să elucideze misterul plicului. Anchetatorii au întocmit un dosar penal, în care se fac cercetări pentru dare de mită.

Plicul a fost găsit de un funcționar, care a luat dosarul în lucru. Speriat, angajatul a mers la noul primar, Marius Popescu (PSD), care a câștigat alegerile și care a sunat la 112.

Actele între care a fost găsită suma de bani sunt ale unei case construite fără autorizație, care au fost depuse cu ceva timp în urmă la Primăria Bâlteni. Surse presafarastapani.ro spun că dosarul i-a fost dat funcționarului cu atribuții de urbanism, de către un alt angajat al primăriei, Dana Coandă, fostă candidată la funcția de primar, din partea AUR. Femeia se află în proces cu primăria, după ce postul pe care îl ocupă a fost desființat în baza ordonanței austerității.

Anchetatorii au ridicat probe și au audiat mai multe persoane, în dosarul deschis în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here