Executor judecătoresc, condamnat pentru spălare de bani, de la Complexului Oltenia

0
569

Un executor judecătoresc din Târgu Jiu a fost „ridicat” de polițiști și dus în penitenciar, după ce a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare, de Curtea de Apel Craiova. Nicolae Gagiu a fost trimis în judecată pentru de abuz în serviciu şi spălare de bani, acuzat că a prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu aproximativ 1,5 milioane de lei.

Potrivit procurorilor anticorupție, Nicolae Gagiu a prejudiciat Complexul Energetic Oltenia, prin proceduri ilegale, în cadrul unor dosare de executare silită. „În perioada 2015 – noiembrie 2020, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.

Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.

De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate”, se arăta într-un comunicat emis de DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here