Falimentul Pandurilor a fost suspendat

0
897

Procedura de faliment, solicitată de administratorul judiciar al Clubului Pandurii și admisă de Tribunalul Gorj, în urmă cu o săptămână, a fost suspendat. Curtea de Apel Craiova a blocat, pentru moment, punerea în executare a hotărârii date de instanța de la Târgu Jiu, până la judecarea apelului formulat de reprezentanții cluibului, care au atacat sentința de fond.

„Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a făcut apel, la Curtea de Apel Craiova, pentru a solicita suspendarea sentinţei Tribunalului Gorj, nr. 361/ 27.11.2019 iar cererea a fost astăzi admisă. Prin documentele depuse clubul Pandurii Târgu Jiu a cerut suspendarea executării provizorii de drept a sentinţei nr. 361/ 27.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, prin care au fost admise cererile formulate de administratorul judiciar Consulting Company IPURL şi creditoarea AJFP Gorj, care au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Decizia Curţii de Apel Craiova este fără cale de atac: „Solutia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării sentinţei nr.361 pronunţată la data de 27.11.2019 de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.4036/95/2016 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în apel. Fara cale de atac”, se arată într-un comunicat, publicat pe site-ul oficial al Clubului Pandurii.

Reprezentanții Clubului Pandurii au câștigat, în urmă cu două luni, procesul împotriva asociaților, pe care Curtea de Apel Craiova i-a obligat să plătească entității sportive 3,3 milioane de euro, sumă considerată cotizații neachitate la timp. Cei cinci asociați, CEO, Artego, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Tg Jiu și SNLO au fost somați de club să achite sumele, însă unele instituții au atacat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție și au cerut suspendarea executării conturilor, până la o hotărâre definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here