Fetiță de 8 ani, rănită în curtea școlii. Poarta terenului de fotbal a căzut peste ea

0
175

O elevă de 8 ani, din Bumbești Jiu, a fost rănită azi, în timpul pauzei, de poarta terenului de fotbal din incinta unității, care s-a prăbușit peste ea. Accidentul s-a petrecut la școala generală din localitate, în jurul orei 09:50. Potrivit polițiștilor, mai mulți copii s-au cocoțat pe poarta de acces a terenului, iar balamalele acesteia au cedat. În cădere, poarta a lovit-o pe fetiță și a trântit-o la pământ. Eleva a fost imediat preluată de personalul școlii și transportată la cabinetul medical, din fericire, rănile nu i-au pus viața în pericol. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că în timp ce se aflau la pauza dintre ore, mai mulți elevi s-ar fi urcat pe poarta de acces a terenului de fotbal din incinta școlii, moment în care balamalele de susținere au cedat, iar în cădere, poarta ar fi atins-o și dezechilibrat-o pe eleva de 8 ani, aceasta căzând pe sol. În urma evenimentului, minora a fost transportată la cabinetul medical din incinta școlii, pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât prezenta o escoriație la nivelul antebrațului stâng”, au transmis reprezentanții Inspectoratului JUdețean de Poliție (IPJ) Gorj.

Polițiștii din Bumbești Jiu au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de incident și dacă au fost respectate normele de siguranță în curtea școlii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here