„Guru” din minerit şi energie,dacă nu ştia nimeni, e la Gorj.
Şi-a format o paletă largă şi lată de susţinători din varii domenii dar, mai ales, din sistemul pe care, dintr-o absolută eroare, îl conduce.
A făcut şi a desfăcut, reuşind ce n-a putut nimeni până acum: să – i îmbălsămeze pe liderii de sindicat, neîmbălsămaţi destul în alte vremuri, aşa încât, ăştia, pe faţă, îi sfidează pe cei care muncesc. Şi cei care muncesc au avut o bătălie fără lideri, probabil că ultima, dar care a dat puţin de gândit. Mă refer la protestul spontan născut la comandă, dar care, pe măsura timpului scurs, a devenit o mişcare reală şi autentică. Că a trecut sau că a fost sfârşit – cum s-ar zice, se datorează tot oamenilor care au conştientizat că pot duce în cap întreg sistemul de energie. Din voia lor, numai din voia lor, acest protest a luat sfârşit.
Revenind, garda pretoriană a lui Boza a luat fiinţă din nimicnicia şi slăbiciunea celor care se dau de drept reprezentanţi ai minerilor sindicalizaţi, transformaţi astfel într-o echipă de apărători şi susţinători ai managerului actual, numindu-se de ceva vreme, inspectori sociali.
Din nevoia lor de a trăi mai bine i-au trădat pe muncitori, pe minerii de suprafaţă, ale căror interese şi drepturi ar fi trebuit să le apere. Problema este deja ştiută, numai că armata din producţie e prea săracă să mai încerce o schimbare. Săracă, pentru că: nu i-a mai fost plătită munca, nu s-a mai investit în reparaţii, mentenanţă, se lucrează cu utilaje care se descompun, se fură constant din cărbunele extras cu mare greutate, doar se mimează grija pentru salariaţii CEO, apăsaţi şi văduviţi de cele mai elementare condiţii. Se pedalează în gol, pentru că Guvernul nu ştie (ba, chiar se află în spatele unui guru cum este Boza), să-şi apere şi cea din urmă resursă cum e cărbunele. Descurajaţi sistematic, oamenii care muncesc în minerit şi energie se simt şi, chiar sunt, neputincioşi.
Dată fiind situaţia, înţelegându-se faptul că de la muncitor şi până în vârful directoratului, situaţia, invariabil, se va înrăutăţii, garda de inspectori sociali a lui Boza, gardă ce îi va asigura liniştea până la final, va fi singura şleahtă care se va regăsi mai bine după ce totul se va fi dus.
Boza, ajutat de Bălăşoiu, Vişan şi restul, va rămâne în istoria economică locală şi naţională (dacă, pe ultima sută de metri nu se întâmplă o minune), distrugătorul ultimei baricade din România: punerea în cap a unei companii care ar fi rezistat în timp şi intemperiilor cauzate de politica globală, fie şi numai dacă ar fi avut un strop de … naţionalism.
