Laborator de extragere a cocainei, descoperit de DIICOT, într-o cabană închiriată la munte/ VIDEO

0
680
La data de 01.07.2022, inculpații de cetățenie columbiană însoțiți de inculpații cetățeni români, au introdus pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cocaină. Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către inculpații cetăţeni columbieni. Cei doi inculpați de cetățenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
În perioada 30.06-06.07.2022, membrii grupului infracțional organizat au efectuat demersuri în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție. De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia au identificat și închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.
În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare mandatul de percheziție domiciliară, 4 dintre inculpați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea pe cale chimică și fiind astfel identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei.
În urma percheziției domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram care conține procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât și un amestec de cocaina și cafea cântărind 5 kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea sigilate.
Valoarea de piață a cocainei depistate cu ocazia activităților este de aproximativ 200.000 euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore, a cinci inculpați, doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian.
În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați.
https://youtu.be/YvlOhxEIdxU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here