Lucrările de pe Calea Eroilor, verificate de Poliția Economică

0
950

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a deschis o anchetă, care vizează modul în care au fost executate lucrările de pe Calea Eroilor, din Târgu Jiu.

Contractul de 200 de mii de euro avea termen de finalizare 12 luni și lucrările trebuia încheiate pe 15 august 2021. Termenul nu a fost respectat, iar contractul a fost prelungit cu un an. Firma care a obținut inițial contractul, Consorzio Stabile EBG Romania, a subcontractat lucrările, unei societăți din Giurgiu, CTC Edil Construct SRL. Nici aceasta nu le-a finalizat, iar în iunie a.c., s-a dat o nouă prelungire, printr-un act adițional, de patru luni, până pe 30 octombrie 2022, perioadă în care se aplică penalități, calculate pe fiecare zi de întârziere. În ultimul an, au apărut numeroase acuzații, legate de respectarea proiectului și de calitatea lucrărilor. Suspiciunile vizează, printre altele, schimbarea soluțiilor tehnice, față de proiectul inițial, nerespectarea structurii straturilor de rezistență și calitatea materialelor folosite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here