Mașină făcută zob după impactul cu un cap de pod. Un tânăr de 19 ani a rămas încarcerat

0
178

Un tânăr de 19 ani a rămas încarcerat în mașina cu care a intrat într-un cap de pod și a ieșit în decor, la Câmpu Mare. Accidentul rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 4:00. La locul accidentului au fost mobilizate forțe importante de intervenție: două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Salvatorii l-au găsit pe tânărul de 19 ani prins între fiarele contorsionate ale autoturismului. Acesta a fost extras în stare de conștiență și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești pentru investigații și tratament de specialitate. Polițiștii au deschis cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here