„Minerii, masă de manevră pentru PSD și, mai nou, pentru USR”

0
750

Dan Barna este acuzat că nu a venit cu idei pentru zona minieră, unde s-a lăudat că a fost ieri și a stat de vorbă cu minerii. Liderul USR este pus în aceeași „oală” cu reprezentanții PSD, care au lăsat să pice proiectul privind reducerea vârstei de pensionare. „L-ați văzut și pe domnul Cârciumaru, era foarte supărat că nu a fost trezit din somn”.

Declarațiile neinspirate ale liderului USR, Dan Barna, legat de introducerea tehnologiilor pe gaze și a celor alternative, la Complexul Oltenia, au stârnit reacții în rândul minerilor, dar și în plan politic. Prezidențiabilul este acuzat că vrea să folosească minerii ca masă de manevră. Acuzația vine din partea secretarului general al PNL Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, care este și lider sindical. „Reiese clar din declarația dumnealui că minerii nu mai sunt o variantă pentru dânsul, cărbunele nu mai e important, a sugerat că ar trece termocentralele pe gaz. L-ați văzut și pe domnul Cârciumaru, era foarte supărat că nu a fost trezit din somn, să meargă să se intereseze de proiectul privind reducerea vârstei de pensionare. Concluzia e că minerii sunt masă de manevră pentru PSD și, mai nou, pentru USR”, a declarat Bejinaru. Politicianul susține că minerii nu se mai lasă păcăliți de promisiunile electorale, iar asta s-a văzut în rezultatele ultimelor alegeri, la care PSD-ul a pierdut procente însemnate, tocmai în zonele miniere, în care credeau că pot controla votul. 

„Acum 4-5 luni, am avut alegeri europarlamentare. A fost aceeași poveste: că rezolvă, că fac. Știți bine că nu s-a întâmplat nimic. Dorm și acum și nici măcar acest proiect, cu reducerea vârstei de pensionare, care consider că le stătea la îndemână și având o majoritate în parlament și în Comisia de Muncă, puteau să-l treacă, fără discuții. La europarlamentare s-a văzut, o parte a minerilor nu a mai votat PSD, a votat USR, dar acum și-au dar seama că și USR-ul nu are gânduri tocmai serioase cu Complexul Energetic Oltenia”, a mai afirmat Bogdan Bejinaru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here