Ministrul Transporturilor anunță achiziția a 20 de trenuri noi

0
227

Ministrul Transporturilor a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că a demarat procedurile, pentru cumpărarea a 20 de trenuri noi. „Avem investiţii demarate şi urmează să încheiem contracte şi aici o să fie un breaking news. În cel mult două luni vom semna un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi-nouţe, moderne, de ultima generaţie, electrice, cu opţiune de a cumpăra încă 17 şi eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 30 de trenuri. Iarăşi discutăm de finanţare, şi mă voi lupta să avem aceşti bani, în special din fonduri europene. Asta e parte din soluţia de viitor şi nu cârpeala care se desfăşoară de ani şi ani, de zeci de ani, în care reparăm locomotive, care sunt vechi de 40 de ani şi încearcă oamenii ăştia din domeniu, cea mai mare parte a lor oameni oneşti şi muncitori, să facă minuni cu material învechit”, a declarat Cătălin Drulă. Ministrul a spus că producătorul este o companie europeană, singura luată în calcul, pentru contractul de achiziție. “Trenurile nu se cumpără de pe raft, ele trebuie produse înainte. Am mare încredere că va fi semnată această licitaţie, e o ultimă şansă pe care am dat-o echipei de la ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară nota red.) să încheie cât mai repede această licitaţie. E o singură ofertă pentru că au fost doar două companii, o companie europeană şi o companie din China. Companiile din China nu mai au dreptul să participe după OUG emisă de Guvern la proceduri de achiziţie publică din România, deci au o singură ofertă de evaluat a acelei companii europene producătoare de trenuri, nu poate să fie foarte greu. Mi-au spus că într-o lună încheie această evaluare şi o să-i ţin la acest termen. Am spus două luni ca să putem să semnăm şi contractul”, a mai declarat ministrul Cătălin Drulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here