Nou născut, înregistrat pe numele alte persoane, la Spitalul Târgu Cărbunești

0
309

Un bebeluș, născut la Spitalul Târgu Cărbunești, a fost înregistrat pe numele altei persoane. Polițiștii au deschis o anchetă pentru fals în declarații și neglijență în serviciu, după ce un medic al unității medicale a sesizat eroarea. Potrivit cercetărilor, incidentul s-a petrecut pe 16 septembrie, când viitoarea mămică, în vârstă de 26 de ani, ar fi prezentat la internare actul de identitate al unui membru al familiei. În consecință, copilul a fost înregistrat inițial cu datele din documentul respectiv.

”Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și neglijență în serviciu, ca urmare a faptului că, la data de 17 septembrie, un medic al Spitalului Târgu Cărbunești a sesizat că un nou-născut a fost înregistrat pe numele altei persoane. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 16 septembrie, o tânără de 26 de ani, din Târgu Cărbunești, care s-a prezentat la spital pentru a naște, ar fi prezentat cadrelor medicale un document de identitate care aparținea unui alt membru al familiei, nou-născutul fiind înregistrat pe numele acelei persoane”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj. Situația a fost remediată, însă polițiștii continuă cercetările pentru neglijență în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here