Patru reținuți pentru cămătărie, contrabandă și trafic de droguri

0
340

Patru persoane au fost reținute, după audieri ce au durat o zi și o noapte. 35 de suspecți și martori au fost duși la sediul DIICOT, miercuri, după ce anchetatorii au efectuat 21 de percheziții, într-un dosar de contrabandă, camătă, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și trafic de droguri de risc.

Anchetatorii susțin că, de un an, a fost constituit un grup infracțional, care acționa în județele Gorj și Mehedinți. „La intervale regulate de timp, unul dintre membrii grupării ar fi efectuat deplasări în municipiul Petroşani și în alte localităţi, din judeţele învecinate, de unde s-ar fi aprovizionat cu ţigarete de contrabandă, pe care, ulterior, le-ar fi transportat, depozitat şi distribuit, prin intermediul persoanelor din grupul infracţional.

Pentru a se asigura că activitatea infracţională desfăşurată nu va fi descoperită, liderul grupului ar fi schimbat, frecvent, autoturismele pe care le-ar fi folosit pentru transportul ţigaretelor şi ar fi utilizat, în comunicare, un limbaj codificat, pe diverse aplicaţii tip chat.

De asemenea, liderul grupului infracțional organizat ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, 7 persoane vătămate, cu sume de bani, percepând dobânzi considerabile.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 38.950 de ţigarete netimbrate, 20 de telefoane mobile, cu cartelele SIM aferente, 12 pliculeţe cu fragmente vegetale, 4 grindere, un pistol cu glonţ, de calibru de 9 mm, cu 6 cartuşe aferente, un pistol cu aer comprimat, 10 comprimate de xanax, un cântar de precizie și 4.050 de lei”, arată un comunicat emis de DIICOT.

În urma audierilor, patru dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here