Pedepsele pentru românii care nu declară țara din care vin, MAJORATE

0
330

Persoanele care mint în privința țărilor din care se întorc plătesc amenzi mai mari.

Anunțul a tost făcut de premierul României, Ludovic Orban, care a declarat în această dimineață, într-o videoconferință, faptul că s-au majorat pedepsele privind falsul in declarațiile obligatorii de la vamă. În acest fel, cetățenii care comit un fals și nu spun din ce zonă vin, vor avea parte de o sancțiune penală, care  se poate solda cu închisoare. Mai mult decât atât, au fost majorate și pedepsele celor care nu respectă carantina sau alte măsuri impuse de autorități. Totul, in contextul pandemiei de coronovirus din ultima perioadă.

„Am luat decizia de modificare a Codului Penal privitoare la infracțiunile petrecute în contextul epidemiei. Am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declarații privitor la epidemia de coronavirus. Există mai multe situații – un cetățean care revine din țările cu peste 500 de cazuri, cetățenii trebuie să completeze declarații. Dacă comit un fals și nu spun din ce țară au venit vor suferi consecințele legii, ei comit o infracțiune pedepsită cu închisoarea. Am majorat pedepsele pentru zădărnicirea combaterii. Cine nu respectă carantina și măsurile dispuse de autorități li se va întocmi dosar penal. Nu putem accepta ca cetățenii responsabili, care sunt în situația de izlare sau carantină, să nu respecte deciziile şi să umble liber în societate și să riște să îi îmbolnăvească pe cetățeni Am decis să înăsprim aceste pedepse pentru a-i sancţiona pe cei care nu înţeleg să respecte măsurile autorităţilor şi pun în pericol viaţa cetăţenilor români”, a declarat premierul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here