Patru bărbați din județul Mureș și un pădurar din Gorj sunt anchetați de polițiști, acuzați că au tăiat ilegal arbori rari, ca să confecționeze instrumente muzicale. Polițiștii spun că prejudiciul estimat este de 20.000 de lei.
Sesizarea care dus la percheziții a fost făcută pe 10 septembrie, de reprezentanții Ocolului Silvic Novaci. Aceștia au reclamat că, în perioada 2 – 4 septembrie, persoane necunoscute au tăiat, fără drept, un arbore din specia frasin creț în zona Ungurelu – Valea Oltețului. Ancheta a relevat că cei patru bărbați, cu vârste între 29 și 62 de ani, desfășoară activități de colectare și prelucrare a lemnului pentru fabricarea instrumentelor muzicale (viori, contrabasuri, violoncele), iar tăierea arborelui s-a făcut în complicitate cu un pădurar în vârstă de 55 de ani, angajat al Ocolului Silvic Polovragi.
În această dimineață, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Novaci, sprijiniți de colegi din IPJ Mureș și sub supravegherea unui procuror de la Judecătoria Novaci, au efectuat patru percheziții domiciliare, trei în județul Mureș și una în comuna Polovragi, pentru documentarea activității infracționale.

















