Prefecta, ținută ascunsă, este scoasă doar la poze. Consilierii cer dinainte întrebările de la jurnaliști

0
1657

REPORTAJ TELE3
Prefecta de Gorj a devenit un fel de pasăre rară, la care nu poți ajunge, decât printr-o procedură aproape prezidențială. Cristina Cilibiu stă ascunsă, de două luni, de când a fost pusă în funcție, iar jurnaliștii dau de ea doar accidental. La intrarea în instituție, ești întâmpinat de jandarmii care efectuează serviciul de pază și care, atunci când aud că destinația ta este cabinetul prefectului, te opresc, pentru a cere permisiune de trecere. În funcție de dispoziția și disponibilitatea prefectei, cei care ajung acolo sunt lăsați să intre sau nu, iar uneori sunt redirecționați. Jurnaliștii nu primesc, în general, permisiunea de a filma la prefect, iar angajații cabinetului sunt, pe cât de absenți, pe atât de inutili. Vineri, consilierul prefectei a cerut jurnaliștilor să-i dea întrebările pe care vor să le adreseze Cristinei Cilibiu. „Da-mi, te rog, intrebarile!” (Andrei Porei, consilierul prefcetului de Gorj).
Întrebat în legătură cu ședințe, în care trebuia să se discute subiecte ce vizează măsuri care afectează populația, dar care s-au ținut cu ușile închise, consilierul prefectului, Andrei Porei, ne-a direcționat la site-ul instituției. Am intrat și pe site-ul Prefecturii Gorj, unde nu există informațiile pe care cetățenii le-ar căuta, ba mai mult, purtător de cuvânt apare o persoană care nu mai ocupă această poziție de patru luni.
Materialul VIDEO, AICI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here