Un bărbat de 75 de ani, plecat luni la pescuit, a fost dat dispărut de soție, care a alertat poliția, când a văzut că nu se mai întoarce acasă. Bărbatul plecase cu noaptea în cap, din Godișeti, în zona lacurilor din satul Hodoreasca, de pe raza comunei Câlnic. Polițiștii i-au găsit, luni seara, autoturismul și au chemat în sprijin echipaje de pompieri și salvamontiști. Salvatorii au intervenit cu drone cu termoviziune și binocluri cu infraroșii. Azi, căutările au fost reluate, iar după prânz, căutătorii l-au găsit pe bărbat, rătăcit în vegetație. Acesta le-a povestit echipelor de căutare că s-a speriat de un animal, crezând că este urs și a alergat în zona cu vedgetație densă, în care s-a rătăcit. ”Se ratacise, a fost speriat de un animal, s-a ratacit prin vegetatia de acolo si era deshidratat, slabit, dar cooperant. Probleme a fost că nu auzea și nu își dădea seama că îl căutam și nici nu mai avea putere să strige la noi”, a spue șeful Salvamont, Sabin Cornoiu.
Ce dezgroapă PFS
Hoteluri în loc de fabrici. Cum se risipesc banii europeni, cu...
Programul de Tranziție Justă (PTJ), prin care au fost anunțate alocări de peste 537 milioane de euro în Gorj, pentru finanțarea de investiții care...
De-a valma!
EXCLUSIV | Controlul judiciar al primarului din Drăguțești, desființat de instanță....
Magistrații au revocat controlul judiciar, dispus de procurori în cazul primarului din Drăguțești, într-un dosar ce pare că vrea să puncteze mai mult la...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
Virgil Popescu anunță „dezvăluiri despre jaful de la Gorj”, după afirmația...
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a reacționat public, după ce liderul AUR, George Simion, a declarat la o dezbatere a partidului, la Târgu...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...

















