Peste 350 de angajați vor fi concediați, de la societatea Minprest și o fabrică de confecții din Motru. Cei mai mulți dintre salariații care vor fi trimiși acasă sunt de la prestatorul de servicii al Complexului Oltenia, care dă afară 295 de persoane.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a fost notificată cu privire la peste 350 de concedieri, cele mai multe provenind de la societatea Minprest Serv Rovinari, companie aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia. Potrivit directorului AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, conducerea Minprest a transmis oficial o notificare privind disponibilizarea a 295 de angajați. Dintre aceștia, 170 de salariați vor fi concediați colectiv, iar 125 de angajați cu contracte de muncă pe perioadă determinată nu vor mai avea contractele prelungite.
Primele 90 de preavize de încetare a contractelor de muncă au fost deja emise, urmând ca, în perioada următoare, să fie parcurse și celelalte etape legale pentru restul salariaților vizați. Angajații afectați provin din subunitățile CEO, respectiv Roșia, Rovinari, Peșteana, Jilț și Motru.
Pe lângă disponibilizările de la Minprest, AJOFM Gorj a mai primit o notificare privind concedierea a 58 de angajați ai unei firme private, SC Manufactura SRL, care operează o fabrică de confecții în municipiul Motru. În acest caz, concedierile sunt de asemenea de natură colectivă și ar urma să aibă loc în luna februarie.
În ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia, autoritățile nu exclud posibilitatea unor reduceri de personal în cursul acestui an, însă, până în prezent, nu a fost transmisă nicio decizie oficială în acest sens către AJOFM Gorj. Situația creează îngrijorare la nivelul pieței muncii din județ, în contextul în care Gorjul se confruntă deja cu un număr ridicat de angajați în sectoare vulnerabile, în special din industria energetică și activitățile conexe.

















