Polițist din Gorj, declarat „omul zilei”, de șefii din MAI

1
1363

Un polițist gorjean a fost declarat „omul zilei”, de către șefii din MAI. Cătălin Milca a salvat două persoane de la moarte, ultima fiind o adolescentă de 14 ani, care în urmă cu câteva zile a încercat să se sinucidă, amenințând că se aruncă de la fereastra apartamentului situat la etajul III. „A plecat imediat spre fata aflată în pericol. Fiind tată a doi copii, Cătălin se gândea doar cum să o ajute pe adolescentă să renunțe la gestul său de moment și să nu se întâmple o dramă pentru ea și părinții ei! Ajuns la adresa indicată, i-a câștigat încrederea fetei și au vorbit despre problema care o măcina. A reușit rapid să o liniştească şi a convins-o să renunțe la gestul său. După acest moment, tânăra a acceptat consilierea de specialitate a personalului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, astfel încât să nu se mai ajungă la astfel de decizii radicale.
Cătălin Milca are 38 de ani și este polițist în cadrul Serviciului de Ordine Publică Gorj. Anii de experiență profesională, dorința de a ajuta pe cineva atunci când se confruntă cu o problemă l-au ajutat să mai salveze o viață. Iar acest caz, nu este primul de acest fel la care a participat. În luna noiembrie a anului trecut, Cătălin a convins o altă persoană, care amenința că își va pune capăt zilelor, să coboare de pe un stâlp. Pentru reușita acestor misiuni au contat atât calitățile umane ale lui Cătălin, cât și faptul că a aprofundat pregătirea profesională pe această linie, urmând cursul de negociator în situații de criză. Cătălin, pentru noi ești omul zilei!”, este comunicatul dedicat polițistului gorjean, Cristian Milca, pe pagina de socializare a MAI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here