Polițiștii au tras cu pistolul să oprească un motociclist și i-au luat permisul pentru 870 de zile

0
561

Polițiștii din Târgu Jiu au tras focuri de armă, ca să oprească un motociclist, care nu a oprit la semnalele echipajului rutier. Motociclistul, în vârstă de 19 ani, i-a ”alergat” pe polițiști zeci de kilometri. Șefii polițiștilor au transmis, ulterior, că l-au amendat pe tânăr cu 6.000 de lei și i-au reținut permisul pentru doi ani.

Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a efectuat, în data de 12 octombrie, semnale de oprire a motociclistului, pe Calea București, din Târgu Jiu, dar conducătorul a mers mai departe. Echipajul rutier a plecat în urmărirea tânărului, care a ieșit din oraș. ”Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia până în localitatea Bengești-Ciocadia, unde unul dintre agenți a executat un foc de avertisment în plan vertical, însă conducătorul motocicletei nu a oprit. Au fost instituite mai multe filtre de poliție pentru depistarea acestuia, fiind identificat de polițiști în comuna Scoarța.

Polițiștii au stabilit că un tânăr de 19 ani, din orașul Rovinari a condus motocicleta. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6090 de lei pentru depășire neregulamentară, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, trecerea pe culoarea roșie a semaforului și conducere agresivă, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 870 de zile, precum și reținerea plăcuței cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, printr-un comunicat, vineri dimineața.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here