Primăria Bălești, amendată cu 20.000 de lei, pentru un depozit ilegal de deșeuri

0
102

Primăria Bălești a fost amendată de Garda de Mediu, după ce comisarii au descoperit un depozit ilegal de deșeuri, pe islazul comunal din satul Bălești. Administrația locală a fost sancționată contravențional cu 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul deșeurilor. Mai exact, este vorba despre deșeuri provenite din construcții și demolări, depozitate pe islazul comunal.

În urma controlului, Garda de Mediu a impus ca măsuri, ridicarea și eliminarea deșeurilor prin operatori autorizați și a stabilit și termenul pentru ecologizarea zonei, până la finalul acestei luni. Până acum însă, după amendă și după termenul impus de autorități, situația a rămas nerezolvată.

Cazul ridică semne de întrebare asupra modului în care administrația locală gestionează problema deșeurilor și respectarea normelor de mediu, în condițiile în care Primăria Bălești are propria firmă de salubritate. Aceasta a mai fost implicată în scandaluri penale de mediu, după ce s-a descoperit o cantitate mare de deșeuri, îngropate chiar de operator. În urmă cu șapte luni, un responsabil de mediu al firmei din Bălești a fost reținut după ce anchetatorii au descoperit tone de deșeuri menajere îngropate ilegal și acoperite cu moloz, cu ajutorul unui buldozer, despre care presafarastapani.ro a scris AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here