Proba la matematică și istorie, care trebuia să se defășoare marți, a fost amânată cu o zi, din cauza caniculei.
Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei scrise la disciplina obligatorie a profilului, din cadrul examenului național de Bacalaureat. Astfel, examenul programat inițial pentru marți, 30 iunie, se va desfășura miercuri, 1 iulie. Decizia a fost luată în contextul avertizării meteorologice de Cod Roșu de caniculă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie și a fost aprobată prin ordin de ministru, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Reprezentanții Ministerului Educației precizează că măsura are un caracter excepțional și urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a personalului implicat în organizarea examenului, precum și desfășurarea probei în condiții mai bune. Potrivit ministerului, modificarea vizează exclusiv proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, matematică sau istorie, în funcție de specializare. Restul calendarului examenului național de Bacalaureat rămâne neschimbat, pentru a limita impactul asupra desfășurării sesiunii și asupra planurilor absolvenților.
















