Protestatar CEO: Sunt mai mulți morți în minerit, decât în teatrele de operațiuni din Afganistan

0
495

Protestatarii din Complexul Energetic Oltenia nu renunță la pichetări, nici după o lună de ieșiri zilnice în stradă. Angajații spun că rata mortalității este mai mare în minerit, decât în teatrele de operațiuni. “În timpul acestor proteste, patru colegi de-ai noștri au decedat. Azi dimineață, ne-a mai murit un coleg, de la Tismana. Oamenii nici nu mai apucă pensia, nu mai apucă să treacă de 52 de ani, că mor. Nici în teatrele de operațiuni militare din Afganistan nu au murit atâția oameni, câți au murit în minerit. 43 de angajați mor anual”, a spus Nicu Bunoaica, unui dintre liderii de sindicat.

Iordache îl bagă “la înaintare” pe Vîlceanu

Reprezentanții actualei guvernări dau vina unul pe altul, pentru a motiva lipsa unei legi în favoarea minerilor. “Eu sunt sigur că cei de la guvernare, dacă ar vedea condițiile de muncă de aici și-ar da seama că noi merităm condiții speciale. L-am întrebat pe domnul Iordache, de la PNL, câți mai trebuie să murim, ca să ne recunoască și nouă condițiile de muncă… Dânsul a spus că cel care poate lua o hotărâre este domnul Vîlceanu. Nu știu de ce este dl. Vîlceanu. I-am spus domnului senator că Vîlceanu este pur și simplu un angajat, este ales de noi, trebuie să ne reprezinte pe noi, nu este stăpânul nostrui”, a mai spus Bunoaica.

Protestatarii se întâlnesc din nou cu reprezentanții partidelor politice. Angajații CEO, care pichetează de patru săptămâni Prefectura Gorj, au cerut reluarea discuțiilor, acuzând politicienii că una au promis și alta au făcut. “Avem întâlniri cu partidele politice, trebuie să ne dea niște explicații, pentru că sunt niște contradicții cu ceea ce au promis și privitor la sesiunea ce va avea loc în Camera Deputaților. Dau vina pe alții, fără a rezolva niște probleme și vrem să le vedem punctul de vedere. Ei se folosesc de problema CEO, pentru capital de imagine, pe care noi nu-l dorim. Vom vorbi cu fiecare partid, pentru că vă dați seama ce circ ar ieși, dacă cei din opoziție ar sta la aceeași masă cu cei de la putere”, a afirmat Constantin Crețan, un alt lider protestatar.

De luni, minerii și energeticienii vor intra în cea de a cincea săptămână de proteste, pentru reducerea vârstei de pensionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here