Ani la rând, localnicii din satul Pleșa, al orașului Bumbești Jiu, au reclamat praful sufocant și zgomotul infernal, produse de transportul granitului, de la exploatările din zănă, însă autoritățile cu competențe în domeniu au închis ochii, deși erau sesizate oficial. Situația a fost ignorată până când, oamenii, sătui de poluarea care le face viața un coșmar, au anunțat pentru astăzi un protest, determinând autoritățile să se mobilizeze. În zona respectivă funcționează aproximativ 10 cariere, de unde pleacă zilnic sute de transporturi. Recent, Garda de Mediu Gorj a aplicat o amendă de 40.000 de lei unuia dintre operatori, pentru poluare, însă disconfortul creat localnicilor a continuat.
Abia astăzi, în ziua protestului localnicilor, prefectul de Gorj, Șerban Predescu, i-a adunat pe reprezentanții firmelor de exploatare, ai Gărzii de Mediu, ai Agenției pentru Protecția Mediului și ai Primăriei Bumbești Jiu. Reprezentanții Prefecturii Gorj transmit, printr-un comunicat de presă, că în urma unor discuții de trei ore, s-a stabilit construirea unei rute de transport alternative, montarea de panouri fonoabsorbante și instalarea unui sistem permanent de udare a drumului pentru reducerea prafului. ”Astăzi,14.08.2025,la sediul Instituției Prefectului Județului Gorj, prefectul Șerban Predescu a procedat la convocarea reprezentanților UAT Bumbesti Jiu, firmelor implicate în exploatarea granitului, ai Gărzii de Mediu Gorj și ai Agenției pentru Protecția Mediului Gorj, în scopul identificării unor soluții tehnice pentru combaterea poluării fonice și cu particule de praf, situație cu care se confruntă cetățenii localității Pleșa, componentă a orașului Bumbesti Jiu.
În urma discuțiilor purtate trei ore a fost indentificată o soluție ce vizează realizarea unei rute de transport alternativ pentru accesul în cariere, de către UAT Bumbesti Jiu și firmele implicate, astfel încât să nu existe disconfort în zona locuită din proximitate.Totodată, a fost agreată montarea unor panouri de protecție împotriva zgomotului și asigurarea umectării, permanente a drumului printr-o instalație adecvată în acest sens”, se arată în comunicatul emis de Prefectura Gorj.
Localnicii privesc cu neîncredere promisiunile, acuzând că aceste măsuri puteau fi luate de mult, dacă autoritățile și-ar fi făcut treaba, fără a fi nevoie de presiune mediatică și proteste.

















