Suntem bine?
Ia să vedem: văd învolburaţii care s-au flambat la vederea Catedralei Mântuirii Neamului. La tot ce s-a întâmplat la sfinţirea ei.
Că suntem pasionali, apucători şi răpciogoşi, e adevărat. Că pierdem momentul care ne-ar fi făcut OAMENI, că evenimentul ne-ar fi făcut ce n-am fost până acum, că avem uneori senzaţia unei misiuni eşuate, că avem impresia că pierdem ultimul tren, că trăim pe apucatelea, cum dă Domnu’… spuneţi-mi ceva nou.
Atât de desfăşuraţi în interese, atât de dezumanizaţi tocmai în punctul zero (când ar fi trebuit să fim generoşi şi buni noi cu noi), atât de neomenoşi şi neclari în ceea ce vrem să facem pe mai departe, am fost întotdeauna. Mă mir cum au reuşit strămoşii să ne facă MARI, în România, ţara mea şi a ta, aşa cum e ea azi. Şi totuşi, s-a întâmplat.
Îmi este foarte greu, cu realitatea de azi în care mă scald fără să vreau şi fără să pot, momentan, să schimb ceva, să le vorbesc copiilor mei despre Unire. Mă pun în faţa unui fapt împlinit care neîmplinit pare azi.
Lipsesc piese şi semne de dragoste, de patriotism, fie el şi modern – tot patriotism este, lipsesc gesturi şi fapte care să ne lege sufleteşte într-un neam. Funcţionăm (doar azi, sper), autonomi, fiecare – individualist, ca un stat în stat, ca o celulă într-o altă celulă. Să zicem că suferim de o boală trecătoare şi, că în mod normal, am fi un organism întreg: cu iile, superstiţiile şi bunul simţ al vechiului ţăran şi al fiecărui intelectual român-sadea, în suflet.
Acest Centenar e un fel de încercare.
O încercare prin care păşim ignorant, într-un fel poate surzesc faţă de lumea care se năruie în jur, uitaţi-vă la Ucraina, la ce face Ungaria şi ce se întâmplă în Franţa, lume în care noi, bieţii, sărbătorim Unirea cea Mare. Nu lăsaţi naivii să ne vorbească de rău, căci ,sunt cum am zis, naivi şi, uneori, chiar rău intenţionaţi – dar din neştiinţă, din iresponsabilitate, nu neapărat din ură de neam şi ţară….
Eu zic să-i iertăm şi să nu-i lăsăm ca, în dorinţa lor suicidală, să ne sufoce ideea de a fi laolaltă, să ne calce pe fibră (înjurând cu nesaţ Catedrala Mântuirii Neamului, de parcă nu s-ar fi născut ortodocşi) sau să ne dilueze esenţa, ignorând majorităţii cei şapte ani de acasă şi abilitatea pur românească de a ne metamorfoza din români în cei mai buni români.
