Soluția ministrului Justiției: judecătorii să nu se mai pensioneze, ca să rezolve criza de personal din sistem

0
393

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a prezentat, la Târgu Jiu, soluția pe care o are, pentru criza de personal din sistemul de justiție. Gorghiu a propus judecătorilor să nu se mai pensioneze la termen și a folosit, ca argument, reglementarea ce permite cumulul pensiei cu salariul. ”Acum vreau să vă spun două vorbe, scurt, despre resursa umană și-am să vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră, care sunteți aproape de pensie, să vă gândiți că e important să construim viitorul împreună și că e important să vă gândiți la sprijinirea statului român, în această perioadă complicată. A fost o provocare destul de mare în legea pensiilor de serviciu, cred că am depășit-o bine împreună, însă, cred că mai sunt multe lucruri pe care Guvernul și Parlamentul trebuie să le facă în viitorul apropiat. Ne preocupă resursa umană, în perioada aceasta, numeric, cred că este o provocare să asigurăm resursă umană în sistemul de justiție, au fost concursurile, sunt în derulare concursurile, CSM s-a îngrijit să dea drumul la cele două tipuri de intrări în profesii”, a declarat Alina Gorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here