Târgujianul care a fost încătușat în trafic avea o alcoolemie de 2,63

0
1812

Târgujianul care a fost încătușat, după ce s-a opus testării cu aparatul etilotest și a adresat injurii polițiștilor, avea o alcoolemie de 2,63. Concentrația a fost stabilită în urma probelor de sânge, deoarece conducătorul auto a fost dus la Spitalul din Târgu Jiu, unde este și angajat, pentru a-i fi prelevate probe biologice.
Conducătorul auto a fost oprit în intersecția de la Colegiul ”Tudor Vladimirescu”, vineri dimineața, în jurul orei 7:00, după ce a plecat de la locul unui accident, produs de un prieten, depistat și el băut și care a distrus două magazine, în care a intrat cu autoturismul.
Șoferul, în vârstă de 42 de ani, a fost amendat și s-a ales cu dosar penal. ”La data de 8 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiu, fiind în vădită stare de ebrietate.
Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, la aceeași dată, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional pentru împiedicarea organelor de poliție de a-și desfășura atribuțiile de serviciu și injurii”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here