Teatre din țară și străinătate, la Festivalul Internațional „Elvira Godeanu”, din Târgu Jiu. Bilete epuizate, la multe din spectacole

0
486

Festivalul internațional de teatru „Elvira Godeanu” aduce, în Târgu Jiu, trupe ale unor instituții consacrate în dramaturgie, precum Teatrul de Comedie, Odeon, Bulandra, teatre din marile centrele culturale ale țării, dar și din Franța, Italia și Republica Moldova. Festivalul de la Târgu Jiu se desfășoară în perioada 13 – 28 mai, spectacolele fiind susținute în mai multe locații din municipiu. Pentru multe dintre spectacole, biletele s-au epuizat deja. Puteți verifica spectacolele pentru care au mai rămas locuri, pe pagina oficială a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” (https://web.facebook.com/teatrulelviragodeanutargujiu ), unde găsiți și prezentarea fiecărui spectacol.
Programul festivalului este următorul:

🔸Vineri, 13 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, de Matei Vișniec, regie Slava Sambriș, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Sâmbătă, 14 mai, ora 19:00 (locație TDEG) – O noapte furtunoasă, de I. L. Caragiale, regie Andrei Mihalache, producție Teatrul Național Aureliu Manea Turda

🔸Sâmbătă, 14 mai, ora 20:30 (locație Colegiul Național Tudor Vladimirescu) – Yorick, adaptare după William Shakespeare și Victor Eftimiu, regie Radu Botar, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Sâmbătă, 14 mai, ora 22:30 (locație Muzeul Județean Al. Ștefulescu) – Ce caut eu?, adaptare de Ana Cucu Popescu după „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde, regie Radu Tudosie, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Duminică, 15 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – De ce suflăm în păpădie?, adaptare după Cornel Udrea, regie Marian Negrescu, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Duminică, 15 mai, ora 21:30 (locație: stradal) – Exploratorul, adaptare după Tropice tâmpe de Florin Bican, regie Ada Milea, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Luni, 16 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Chiritza în concert, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, regie Ada Milea, producție Teatrul Național Lucian Blaga Cluj Napoca

🔸Marți, 17 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Julieta fără Romeo, de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi, regie Bogdan Theodor Olteanu, producție Teatrul Odeon București

🔸Miercuri, 18 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Moș Nichifor, după Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, regie Alexandru Dabija, producție Teatrul Act București

🔸Joi, 19 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, regie Cristian Ban, producție Teatrul Maria Filotti Brăila

🔸Vineri, 20 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, după Petre Ispirescu, regie Gavriil Pinte, producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

🔸Sâmbătă, 21 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – MaMe, creație colectivă, regie Cristian Ban, producție Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați

🔸Duminică, 22 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Tartuffe, de Moliere, regie Vlad Trifaș, producție Teatrul Regina Maria Oradea

🔸Luni, 23 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Tache, Ianke și Cadâr, după Victor Ioan Popa, regie Horațiu Mălăele, producție Teatrul Bulandra București

🔸Marți, 24 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Revizorul, de Nikolai Gogol, regie Alexandru Grecu, producție Teatrul Național Satiricus „I.l. Caragiale” Chișinău

🔸Miercuri, 25 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Bani din cer, de Ray Cooney, regie Horațiu Mălăele, producție Teatrul de Comedie București

🔸Joi, 26 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Maria Tănase. O poveste, regie Carmen Lidia Vidu, producție Teatrul de Stat Constanța

🔸Vineri, 27 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Tăcerea dintre noi /Ce silence entre nous, de Mihaela Michailov, regie Matthieu Roy, producție Théâtre Ouvert – Centre National des Dramaturgies Contemporaines – Paris

🔸Sâmbătă, 28 mai, ora 20:00 (locație TDEG) – Empty Floor, concept & coregrafie: Walter Matteini & Ina Broeckx, imPerfect Dancers Company, Italia

Bilete pe www.tomtix.ro și la Agenția teatrului (info și rezervări: 0736 647 432)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here