Șefa AUR Gorj, deputata Ionelia Priescu, a fost pusă într-o situație stânjenitoare, joi, la o întâlnire cu pensionarii, la care a făcut ceea ce face de obicei: a aruncat cu populisme în toate părțile. Numai că minciunile și demagogia deșănțată nu au ținut, pentru că la ședință au participat și reprezentanți ai unor instituții și oameni ieșiți din câmpul muncii, dar cu experiență în domeniile în care încerca ea să jongleze politic.
Obișnuită cu declarații populiste și acuzații fără argumente tehnice, deputata Priescu a fost ”pusă la punct” de pensionari, când încerca să se erijeze în apărătoarea foștilor angajați de la termoservuri. Prima gogoașă a fost dezumflată de șefa Casei Județene de Pensii Gorj, instituție pe care o acuza că discriminează anumite persoane, că nu le soluționează favorabil dosarele de pensionare sau recalculare a pensiei și că nu i-a răspuns la o adresă. Întrebată când a trimis solicitarea pe care o invocă, Priescu a spus, cu jumătate de gură: ”azi dimineață”.
Pentru că nu a înțeles explicația tehnică oferită de directoarea CJP Gorj, care a spus că unele termoservurile nu au declarat și plătit condițiile speciale de muncă, deputata AUR a ”cotit-o” și a luat în brațe inechitatea. Intervenția ei a fost însă întreruptă de persoane din sală, care și-au pierdut răbdarea când au văzut că doamna cu statut de legiuitor nu înțelege diferența dintre obligațiile legale ale angajatorilor și atribuțiile Casei de Pensii. Unul dintre participanți i-a explicat că instituția nu poate acorda beneficii pentru care angajatorii nu au plătit contribuțiile obligatorii: ”Doamna director, spuneți că nu s-au plătit taxele pentru condiții. Nu le puteți da, că nu se respectă legea. Cei de la societățile respective nu plăteau”, a explicat unul dintre participanții la discuții, moment în care mai mulți pensionari, deranjați că obiectul discuțiilor a fost deviat de Ionelia Priescu, au început să-și exprime nemulțumirea.

















