Un moment emoționant a avut loc aseară, la prezentarea trofeelor câștigate de Universitatea Craiova în acest sezon și aduse la Târgu Jiu. Primul suporter al echipei din Bănie care a atins cupele expuse în Parcul Coloanei Infinitului a fost un bărbat rămas fără vedere. Gheorghe Amzucu a venit din comuna Urdari, cu fiul lui, să asiste la momentul în care fanii Universității se bucură de obținerea ultimelor titluri obținute de olteni, în sezonul 2025-2026. Susținător al echipei din Bănie, bărbatul a avut scris, pe un carton, un mesaj în rime: ”Nevăzător de ceva timp, în ’91 le-am văzut/ Aș vrea o cupă să ating, să simt perfectul infinit”.
Fanul nevăzător al Universității Craiova a lucrat în minerit și de câțiva ani a rămas fără vedere. Ieri, a avut parte de o bucurie, la care nu visa. Reprezentanții clubului l-au invitat pe scenă, unde erau așezate cele trei cupe și le-a putut atinge, fiind vizibil emoționat, iar Sorin Cârțu i-a oferit o eșarfă.
Câteva sute de persoane au fost prezente, miercuri seara, în Parcul Coloanei Infinitului, de la bebeluși, purtați în brațe sau pe umerii părinților, până la seniori care au trăit evoluția fotbalului craiovean. Fanii au scandat, au sărit și s-au fotografiat cu trofeele echipei oltene. Fumigenele albastre, eșarfele ridicate și cântecele galeriei au creat spectacol. La final, cei prezenți au plecat acasă cu materiale personalizate ale Universității Craiova.

















