VIDEO/ Găuri și mucegai, în Muzeul Brâncuși. Imobilul de patrimoniu, transformat de PSD în casă de protocol, lăsat să se degradeze

0
1146

Clădirea de patrimoniu, în care ar fi trebuit să funcționeze, încă din 2016, Muzeul Național Constantin Brâncuși, a ajuns într-o stare deplorabilă. Pereții sunt plini de mucegai și se macină, din cauza umezelii, iar într-una din încăperi, printr-o gaură, se vede curtea. Instituția nu a fost deschisă nici măcar o zi, însă, în timpul guvernării PSD, mai marii, aflați atunci la butoane, au numit un manager, care își desfășura activitatea la cabinetul parlamentar al deputatului Mihai Weber.

Deși la Târgu Jiu ar fi trebuit să funcționeze, de patru ani, un muzeu național Constantin Brâncuși, clădirea a rămas închisă publicului. Și asta după ce, mai bine de două decenii, a fost folosită ca și casă de protocol, de către liderii PSD, care au condus județul. Curtea imobilului, în care se află un prototip al Mesei Tăcerii, pe care sculptorul Constantin Brâncuși l-a folosit ca material de lucru, atunci când a realizat opera din piatră de mari dimensiuni, a fost și ea transformată în parcare, pentru pesediștii cu funcții. Pe o plăcuță, montată la intrarea în imobil, scrie că „aici a locuit Constantin Brâncuși”. În 2016, s-a înființat, pe hârtie, Muzeul Național Constantin Brâncuși, iar sediul a fost stabilit la „Casa Gănescu”, amplasată în centrul municipiului Târgu Jiu, lângă Consiliul Județean Gorj. Liderii PSD, care au condus județul în ultimii 30 de ani, au folosit casa de patrimoniu pentru chermeze.

Managerul, plătit bine. Muzeul, ținut cu lacătul pe ușă

La începutul anului trecut, liderii PSD au impus un om de casă, drept manager al instituției de artă, care nu a funsționat nici măcar o zi. Valentin Chepeneag, cel numit prin ordin al ministrului de la acea vreme, era nimeni altul, decât consilierul cabinetului de parlamentar al șefului PSD Gorj, Mihai Weber. Managerul, ținut „la secret”, a continuat să desfășoare activitate la cabinetul de deputat al lui Weber, până când presa a relatat despre această anomalie. Chepeneag a fost demis, în septembrie, anul trecut, după ce a a pus, pe pagina de facebook, o postare-omagiu la adresa liderului mișcării fasciste din România, Corneliu Zelea Codreanu. Și nu este singura mutare pentru care reprezentanții PSD au fost acuzați că batjocoresc memoria sculptorului. Tot ei au propus, înainte de stabilirea locației pentru muzeu, ca acesta să fie făcut în fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu.

Muzeul Brâncuși de la Târgu Jiu a rămas închisă, până săptămâna trecută, când ministrul Culturii a numit un nou manager. Starea imobilului a fost descoperită de Denisa Șuță, care a preluat așa-zisul muzeu, în urmă cu câteva zile. Joi, noul manager a lăsat presa să vadă cum arată interiorul instituției. Încă de la intrare, la demisol, te izbește un miros înțepător. Pereții sunt pătați de mucegaiul care a ajuns și la un metru înălțime. Zidurile de macină, din cauza umezelii, iar încăperea în care a fost montată centrala comunică, printr-o gaură, cu exteriorul.

„Am vrut să vă arăt modul în care arată  Casa Gănescu, cea care este sediu al Muzeului Național Constantin Brâncuși. Până acum nu s-a reușit ca această instituție să devină funcțională. Acesta este, practic, primul pas pe care îl facem, ca această instituție să devină funcțională. Am vrut să vă arăt cum am preluat imobilul, care este unul de patrimoniu, de categoria B. Clădirea este într-o stare avansată de degradare, mai ales în zona de demisol. În momentul în care Consiliul Județean a ridicat obiectele de inventar, pentru că aici se afla mobilier și mai multe obiecte, a ridicat inclusiv prize. Nu au fost demontate, ci smulte, pur și simplu, din perete, distrugând și rigipsul, care a fost montat peste peretele propriu-zis, fără ca între rigips și perete să existe o zonă de izolație. Partea de jos, în acest moment, este nefuncțională”, a declarat Șuță. Managerul instalat recent spune că, în perioada următoare, se vor face lucrări de igienizare, la etajul clădirii, care nu a fost afectat de degradare, pentru ca instituția să înceapă să funcționeze. „Sper ca, într-o lună, să putem face funcțională măcar o parte a Muzeului Constantin Brâncuși. Vom face o evaluare a imobilului, pentru a analiza posibilitatea reabilitării clădirii”, a mai adăugat Denisa Șuță.

Imaginile care arată cum lovește nesimțirea în cultură le puteți urmări mai jos:

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here