CEO recunoaște că a făcut disponibilizări mascate. Ce le-au spus directorii, protestatarilor din fața companiei/ VIDEO

0
649

Complexul Energetic Oltenia a confirmat că a făcut disponibilizări de personal, în baza planului de restructurare. Acestea au fost mascate, de încetarea unor contracte, ce fuseseră încheiate pe perioadă determinată. 124 de salariați din carierele miniere ale companiei au rămas fără locuri de muncă, de luni, 1 iulie. Aceștia fac parte dintr-un lot de 1.800 de persoane, angajate în urmă cu câțiva ani, pe perioadă determinată, de jumătate de an. Din 6 în 6 luni, CEO a prelungit contractele ”determinaților”, până la finalul lui iunie a.c., când compania a anunțat că unii dintre aceștia nu vor mai avea contracte, din iulie. Selecția a fost justificată prin motive disciplinare. Cei care s-au trezit fără joburi, de luni, spun că nu au fost anunțați din timp și nici nu au abateri, pe care conducerea le-a indicat ca și condiții care au stat la baza selecției celor puși pe liber. Conducerea companiei a recunoscut, printr-un comunicat de presă, că a făcut restructurarea, în baza planului de închidere a capacităților miniere.

”Evaluarea a avut la bază criteriile anunțate anterior de societate, printre care se numără înregistrarea abaterilor disciplinare, absențele nemotivate, concediile fără plată și lipsa însușirii aptitudinilor profesionale necesare.

Aceste măsuri au fost implementate în conformitate cu Planul de Restructurare, care vizează restrângerea activității prin închiderea unor perimetre miniere”, se arată într-un comunicat, emis marți, de conducerea Complexului Energetic Oltenia.

Câțiva protestatari au fost chemați la discuții, în a doua zi de grevă, însă întâlnirea cu directorii nu a adus nicio lămurire. Ulterior discuțiilor, conducerea a anunțat că discută cu Minprest Serv, firmă la care compania este acționar, să angajeze persoanele ale căror contracte nu au fost prelungite în cadrul CEO. ”Acolo s-a vorbit numai de închidere. Ni s-a închis gura”, spune unul dintre cei care au participat la așa zisa negociere cu directoratul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here