Detalii șocante, din crima de la Turburea. Cum a murit femeia bătută cu bestialitate de soț

0
553

Medicii legiști au stabilit cauza morții femeii din comuna Turburea, bătută cu sălbăticie de propriul soț. Într-un acces de gelogie, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-a lovit nevasta, până a lăsat-o fără suflare, după care a sunat la 112. În apelul dat către serviciul de urgență, bărbatul a spus că și-a lovit soția și aceasta se simte rău. Primii care au ajuns la locuința familiei au fost polițiștii, care au găsit o scenă șocantă. Femeia zăcea într-o baltă de sânge, era plină de vânătăi și mușcături, iar bărbatul avea urme de sânge în jurul gurii. „La fața locului s-au prezentat organele de poliție, care au găsit-o pe persoana vătămată în stare gravă, iar inculpatul prezenta urme de sânge în zona gurii și pe ambele palme. A fost chemată ambulanța, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă la ora 21:00 s-a constatat decesul victimei”, se arată într-un comunicat de presă, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Raportul medico-legal, întocmit în urma efectuării necropsiei, arată că femeia a murit din cauza leziunilor interne, având splina ruptă. „Din concluziile medico-legale întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne, consecința unui politraumatism cu ruptură hepatică și dislocare hepatică. Victima prezintă foarte multe leziuni traumatice, descrise de medicul legist, la nivelul feței și corpului, care s-au putut produce prin lovire cu și de un corp dus, mușcare și posibil comprimare între două planuri dure”, arată același comunicat.

Bărbatul care a recunoscut că și-a omorât nevasta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, s-a dispus arestarea lui, pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here