Dosarul Calea Eroilor, clasat de DNA

0
269

Dosarul ”Calea Eroilor” a fost clasat de Direcția Națională Anticorupție. Subiectul a fost manipulat politic, în campania electorală și a fost folosit inclusiv de presă, care a rostogolit informația, împănând-o cu diverse false condimente, deși soluția de clasare era dată înainte de debutul campaniei electorale, la finalul lunii martie. ”Într-un dosar penal care ar fi avut obiectul menționat de dvs., la data de 29 martie 2024, după epuizarea tuturor cercetărilor, în baza art. 16 alin. 1, lit. b, teza I, (“fapta nu este prevăzută de legea penală…”) din Codul de Procedură Penală, procurorii anticorupție au dispus clasarea cauzei”, au comunicat procurorii DNA, într-un răspuns către presafarastapâni.ro. De asemenea, procurorii anticorupție precizează că urmărirea penală s-a efectuat ”in rem” și nu au existat persoane care să fi avut calitatea de suspecți sau inculpați. ”În cauza respectivă a fost începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”). Prin urmare, nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat”, se mai arată în răspunsul DNA.

Dosarul penal a fost deschis încă din 2021, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, care a efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, obținere ilegală de fonduri, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Procurorii de la Târgu Jiu și-au declinat competența, după un an, în favoarea DNA, care pe 29 martie a dispus clasarea.

De precizat că procurorii DNA au disjuns cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Lucrările la Calea Eroilor, care au fost reclamate organelor de cercetare, au fost atribuite pe 21 noiembrie 2021, firmei Consorzio Stabile EBG, prin procedură simplificată, de Primăria Târgu Jiu. Conform anunțului de atribuire, care este public, suma stabilită a fost de 8.803.073,95 RON, pentru ”Reabilitarea si modernizarea axei Calea Eroilor – Etapa I se va realiza pe parcursul dintre strada Popa Șapca (Centrul Civic) până la intersectia cu strada Mărășești, având o lungime masurata in ax de aproximativ 500 m”.

Firma care a obținut contractul a ținut blocate lucrările, care aveau termen de realizare un an. Ulterior, Sc Consorzio Stabile EBG a subcontractat lucrările, către o firmă din Giurgiu, CTC Edil Construct SRL, care a cerut prelungirea contractului, de mai multe ori. Lucrările, declarate finalizate, nu au fost recepționate nici acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here