Gunoiul se ridică doar pe jumătate din stațiunea Rânca

0
738

La Rânca, mașinile de gunoi acționează doar în jumătate din stațiune. Cealaltă parte, administrată de Primăria Baia de Fier, nu mai are contract cu operatorul, de la sfârșitul lunii decembrie. Edilul din Novaci minte că situația este minunată și dă vina pe cel care a făcut poze cu munții de gunoi și le-a postat pe facebook.

Gunoiul menajer din Rânca este ridicat doar din jumătate de stațiune. Motivul: contractul firmei de salubrizare, ce avea contract cu comuna Baia de Fier, care administrează o parte a stațiunii, a încetat în ultima zi a anului 2018. În prezent, gunoiul este colectat doar din jumătatea stațiunii, administrată de Novaci. „Din păcate, acolo, principala problemă este a administrațiilor locale, care nu înțeleg că această problemă trebuie privită ca un tot unitar, nu pe bucăți, cum se întâmplă în momentul de față. Și da, dacă cei din Novaci au contract cu o firmă de salubrizare, cei de la Baia de Fier au încheiat contractul, la 31 decembrie, anul trecut. În momentul de față, se ridică doar din partea ce aparține de Novaci”, a declarat Luis Popa, directorul Serviciului de Salubrizare, din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Leuștean, supărat pe Miruță: „Sper să-l educăm puțin”

În urmă cu câteva zile, imagini cu munți de saci menajeri, postate pe facebook, de Radu Miruță, lider al USR Gorj, au stârnit un val de critici. Dumitru Leuștean, primarul din Novaci, localitate din banii căreia este plătită firma de salubrizare, a ținut să amenințe nu reprezentanții societății care nu a ridicat la timp gunoiul, ci pe cel care a postat fotografiile în mediul online. „Domnul Miruță ar trebui să pună problema altfel, dacă este un gorjean. Eu o să am o discuție cu dumnealui, sper să-l educăm puțin, să vină și el cu picioarele pe normal, nu să plutească. De fapt nu cunoaște realitățile și face niște lucruri nelalocul lor pentru Rânca, așa cum a făcut și Pănescu și vedeți care sunt situațiile. Denigrează județul ăsta, într-un cuvânt”, declara edilul Leuștean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here