Nicolae Davițoiu, anunțat candidat la Consiliul Județean, din partea Alianței Dreapta Unită

1
235

Liderul PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, a fost anunțat candidat al Alianței Dreapta Unită (ADU), la șefia Consiliului Județean. Acesta a declarat, la conferința în care a fost prezentat, că programul politic pe care îl are este bazat pe dezvoltarea unui proiect turistic și pe înființarea unei societăți de construcții, a consiliului județean, care să facă lucrările catalogate ca urgențe. ”Eu susțin înființarea unei societăți de construcții a Consiliului Județean, care ar putea să întrețină drumurile din județ și să intervină atunci când ar fi probleme, cum au fost cele generate de cutremure”, a spus Nicolae Davițoiu.
Politicianul i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, că îngroapă mineritul, fără să pună altceva în schimb. ”Trebuie să luăm în calcul că Gorjul își va restrânge activitatea, în următorii 3-4 ani, până se va închide definitiv. Promisiunile PSD – PNL nu s-au materializat, n-au apărut nici centralele pe gaze, nici parcurile fotovoltaice, ci se vede că este urmat planul de restructurare. Cred că cel mai bine ar fi să dezvoltăm un proiect turistic pentru Gorj, care are foarte multe atracții. Pentru asta este nevoie de o intrastructură”, a spus Nicolae Davițoiu, în conferința de presă, în care a fost anunțat candidat al alianței.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here