România a solicitat Comisiei Europene acordul pentru menținerea în funcțiune a patru grupuri pe cărbune la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și după data de 31 august, prevăzută în PNRR. Solicitarea a fost prezentată, azi, de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, în cadrul reuniunii Grupului de Lucru Electricitate al Comisiei Europene.
Bușoi a transmis că închiderea grupului Turceni 5, de 330 MW, la 31 august, este „extrem de problematică” în situația actuală a sistemului energetic și că România va continua demersurile, pentru ca CE Oltenia să poată menține în funcțiune patru grupuri energetice, în configurația „3+1”, și după luna august. Solicitarea vine într-un moment în care sistemul energetic național este într-o situație dificilă, Unitatea 2 de la Cernavodă fiind deja pregătită pentru o oprire controlată, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării, iar producția hidro este afectată, la rândul ei, de secetă. În acest context, autoritățile consideră că păstrarea capacităților pe cărbune devine importantă pentru securitatea energetică, cel puțin până când România dispune de suficiente capacități noi care să le înlocuiască. ”Am participat astăzi la reuniunea Grupului de Lucru Electricitate (Electricity Coordination Group) al Comisiei Europene, structura de coordonare la nivel european. Am prezentat situația din România, iminenta închidere a Unității 2 de la Cernavodă, precum și măsurile legislative luate de Guvernul României pentru a gestiona situația. (…)
Am folosit această oportunitate pentru a explica faptul că închiderea, până la 31 august, a grupului Turceni 5, parte a jalonului 119a, este extrem de problematică în situația actuală și că vom face în continuare demersuri pentru a avea înțelegerea și acordul Comisiei Europene pentru a continua funcționarea a 4 grupuri (3+1) și după luna august. Mulțumesc încă o dată domnului prim-ministru și ministru interimar al energiei, Ilie Bolojan, și domnului ministru Dragoș Pîslaru pentru toate demersurile făcute în acest sens la nivelul de decizie al Comisiei Europene pe această temă și sunt convins că, în situația dificilă în care ne aflăm, cu toate argumentele studiului de adecvanță, ținând cont de situația de criză regională, vom obține în final acceptul Comisiei”, a transmis secretarul de stat, Cristian Bușoi, printr-un comunicat de presă. România a notificat deja Comisia Europeană că a intrat în „crisis situation” în sectorul energetic, după activarea anterior a mecanismului de „early warning”.
Pe de o parte, menținerea grupurilor pe cărbune de la CEO, după 31 august, ar fi o gură de oxigen pentru compania de la Târgu Jiu. Pe de altă parte, prelungirea funcționării grupurilor reprezintă o abatere de la calendarul de decarbonizare asumat prin PNRR, iar acceptarea acesteia depinde de acordul Comisiei Europene și ar putea atrage sancțiuni financiare României. Secretarul de stat Cristian Bușoi susține că argumentele din studiul de adecvanță și actuala situație de criză energetică regională pot convinge Bruxelles-ul să accepte menținerea capacităților pe cărbune. În cazul unui acord, CE Oltenia ar putea continua să funcționeze cu cele trei grupuri de la Rovinari și unul la Turceni.
















