Unitatea 2 de la Cernavodă se oprește. Grupul 4 de la Rovinari este scos din rezervă și revine în sistem, pentru a compensa producția de energie

0
442

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită controlat, în cursul acestei săptămâni, din cauza nivelului scăzut al Dunării, iar pentru compensarea producției de energie, va fi repus în funcțiune grupul 4 al Termocentralei Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Ministerul Energiei a anunțat, în această dimineață, că că încep procedurile de oprire a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, în condițiile în care debitul foarte scăzut al Dunării afectează nivelul apei din zona de aspirație a pompelor de răcire. ”Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire. Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată. În condițiile în care prognoza privind debitul Dunării se menține nefavorabilă, oprirea controlată a Unității 2 este așteptată în cursul acestei săptămâni”, au transmis reprezentanții Ministerului Energiei.

Oprirea va reduce temporar producția de energie nucleară a României, iar autoritățile anunță că pregătesc activarea unor capacități suplimentare pentru echilibrarea sistemului. Ministerul Energiei anunță că, pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă la Cernavodă, Dispecerul Energetic Național (DEN) va utiliza, în funcție de necesarul din sistem, atât importurile de energie disponibile pe piețele regionale și europene, cât și producția suplimentară internă.

Grupul Rovinari 4, scos din rezervă

Una dintre măsurile pregătite este scoaterea din rezervă a grupului energetic Rovinari 4, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, și punerea acestuia la dispoziția SEN. ”Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă de Unitatea 2 și pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național. Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica”, se arată în informarea Ministerului Energiei.

O altă sursă care indicată pentru acoperirea necesarului este Hidroelectrica, însă producția hidro va fi utilizată în limitele impuse de disponibilitatea resursei de apă. În paralel, România poate apela la importuri pentru acoperirea necesarului de consum. Transelectrica monitorizează producția, consumul, rezervele disponibile și capacitatea de schimb transfrontalier.

Autoritățile precizează că, în cazul unei presiuni suplimentare asupra sistemului, ultima măsură avută în vedere este limitarea consumului unor mari consumatori industriali, în intervalul 19:00–23:00. Consumatorii casnici nu sunt vizați de această măsură. Ministerul Energiei recomandă populației, instituțiilor publice și companiilor să reducă voluntar consumul de energie în intervalul de vârf, pentru diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here